Seria de filme X-Men pare să asigure celor de la 20th Century Fox hit după hit (cu mici excepții), iar după anticipatul The Wolverine – ce a intrat recent și în cinematografele noastre – vom putea vedea pe marile ecran X-Men: Days of Future Past. Așa cum subliniază și faimosul creator de benzi desenate Mark Millar, într-un interviu acordat celor de la Collider.com, universul X-Men este unul extrem de generos și se poate extinde, cinematografic, în numeroase direcții.
Iată ce a declarat Millar, recent angajat de cei de la Fox drept consultant pe partea operelor Marvel deținute: ”Marvel le-a vândut celor de la Fox drepturile asupra francizelor X-Men prin anii ’90, atunci când studioul dispunea de bani, dar trebuie să luați în considerare că acestea au fost bijuteriile coroanei. Motivul pentru care au fost înșfăcate de Fox era simplu – au fost vreme de 20 de ani cele mai bine vândute opera Marvel. Așa că stăm pe o mina de aur aici. După mine, există aici material pentru cinci, chiar zece francize de succes”.
Momentan, cei de la Fox au anunțat că au în plan un film X-Force și unul care să îl aibă în centru pe Deadpool, însă nu se știe nimic despre alte personaje ce ar putea da startul unei francize. Potrivit spuselor lui Millar, planul este ca acest lucru să fie lăsat să vină de la sine. ”Ideea este să construim totul în liniște, într-o manieră liberă, și să aducem la bord cei mai talentați colaboratori”, a explicat el.
Părerea ta
Spune-ţi părerea