10 lucruri pe care nu le ştiai despre Alien

de Cristina Grigore în 30 Nov 2014
Clasicul horror SF al lui Ridley Scott a împlinit anul acesta 35 de ani de la lansare

Filmul ce a lansat cariera lui Ridley Scott (dar şi a lui Sigourney Weaver), Alien, a rămas în istoria cinematografiei drept unul dintre cele mai reprezentative titluri ale genului SF (Institutul American de Film l-a clasat pe locul şapte într-un top al celor mai bune producţii SF).

Inspirat, după spusele lui Scott, din alte trei titluri de referinţă – Star Wars: Episode IV – A New Hope, alături de 2001: A Space Odyssey (în ceea ce priveşte modul de redare a spaţiului cosmic) şi The Texas Chain Saw Massacre (pentru abordarea genului horror) , a oferit tiparul de care s-au servit multe alte producţii centrate pe teroarea în spaţiu.

Cu originalele şi terifiantele creaţii imaginate de H.R. Giger (decedat în vara acestui an, la 74 de ani), cu atmosfera sa misterioasă, întunecată, care să ascundă teribila creatură ce se strecura prin camere şi coridoare, Alien a necesitat un efort mare de producţie, din care nu au lipsit momentele dificile şi provocările. Să aflăm zece cele mai interesante dintre acestea.

1. Înainte de Alien, scenaristul Dan O’Bannon a scris Dark Star, o comedie cu aceeaşi intrigă, pentru regizorul John Carpenter. Ideea sa de a rescrie scenariul abordându-l ca pe un thriller-horror a dus la apariţia lui Alien. Filmul a fost descris producătorilor drept un „fel de Jaws în spaţiu”. Titlul original a fost Star Beast.

2. Imaginile-concept pentru „facehugger” realizate iniţial de Giger au fost atât de neobişnuite, încât i-au alarmat pe vameşii de la aeroportul din Los Angeles, care le-au confiscat. O’Bannon a fost nevoit să meargă la aeroport şi să explice şefilor vămii că respectivele desene erau de fapt destinate realizării unui film horror.

3. Pentru cadrele largi filmate la debarcarea echipajului lui Nostromo pe planeta necunoscută, Scott şi directorul de imagine Derek Vanlint şi-au pus propriii copii în costume pentru a face oamenii să pară mai mici în comparaţie cu Space Jockey-ul, pilotul extraterestru care avea aproape 8 metri.

4. Costumele spaţiale nu aveau un bun sistem de ventilaţie, motiv pentru care actorii leşinau adesea pe platou, epuizaţi de temperatura mărită şi de luminile puternice sub care filmau. O asistentă medicală a trebuit să fie prezentă non-stop pentru a-i realimenta cu oxigen. Abia după ce copiii lui Scott şi ai lui Vanlint au leşinat şi ei în costumele lor au luat măsuri realizatorii şi au făcut în aşa fel încât să se poată respira mai bine în costumele spaţiale.

5. Partea frontală a rapacei creaturi extraterestre a fost realizată cu ajutorul unui craniu uman. Moluşte şi alte animale marine au fost folosite pentru a crea „facehugger”-ul agăţat de faţa lui Kane, iar pentru creatura ce a ieşit ulterior din el s-au folosit organe de animale, ce au adus pe platourile de filmare un pregnant miros de formaldehidă.

6. Actorii nu au avut habar cum va decurge scena cu alien-ul care iese din abdomenul lui Kane (John Hurt) – deşi în scenariu se menţiona că vor purta la momentul respectiv haine de ploaie – Scott a ţinut secrete detaliile pentru ca groaza lor să fie cât mai spontană şi veridică.

7. Prima zi în care Weaver trebuia să filmeze alături de motanul Jones i-a adus acesteia o iritaţie a pielii urâtă. Îngrozită, actriţa s-a gândit că este, poate, alergică la pisici şi ar fi mai bine să fie înlocuită în film… S-a aflat, ulterior, că pielea sa reacţiona de fapt la glicerina ce îi fusese pulverizată pe piele pentru a o face să arate transpirată.

8. Actorul care a intrat în costumul lui Alien a fost de fapt un designer grafic pe nume Bolaji Badejo pe care unul dintre regizorii de casting ai filmului l-au descoperit întâmplător într-un bar. Avea puţin peste doi metri înălţime şi braţele foarte subţiri, astfel încât a fost exact ceea ce era nevoie pentru dificilul costum. Badejo a fost trimis la cursuri de Tai Chi şi mimă pentru a învăţa cum să se mişte cu încetinitorul. A fost nevoie să i se construiască pe platourile de filmare un leagăn special în care să poată sta odată ce intra în costumul lui Alien, a cărui coadă îl făcea şi mai incomod.

9. Pentru rolul lui Ripley, realizatorii au avut în final de ales între Sigourney Weaver şi Meryl Streep. La casting, Scott a invitat pe platou câteva femei din echipa de producţie pentru scenele de test în care apărea tânăra actriţă, pentru a avea şi o perspectivă feminină. Toate cele invitate au fost de părere că necunoscuta Weaver a fost cu adevărat impresionantă în rolul lui Ripley şi i-au comparat prezenţa scenică cu aceea a lui Jane Fonda.

10. Studiourile 20th Century Fox nu au fost iniţial de acord cu prezenţa în film a Space Jockey-ului. Iar asta pentru că, la acea vreme, nu se foloseau de obicei elemente de decor foarte voluminoase. Cu atât mai mult cu cât Space Jockey-ul apărea într-o singură scenă. Designer-ul Rob Cobb, parte a echipei ce s-a ocupat de partea creativă a producţiei, i-a convins însă să lase în film scena în cauză, descriind-o ca pe un element  „a la Cecil B. DeMille”, ce va demonstra publicului că nu are de-a face cu un film ce se încadrează, după buget, în lista celor de categorie B.

Sculptura pilotului extraterestru a fost gândită şi pictată chiar de H.R. Giger, care a fost dezamăgit că nu a putut să facă tuşele finale înainte de filmări. Din păcate, ulterior, macheta a ars din cauza unei ţigări aprinse, uitate în apropiere.

 

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
greeny pe 2 decembrie 2014 13:03
Pentru mine, Alien e un film extraordinar. Aproape de nivelul Star Wars. Atmosfera e fantastica, am vazut filmul de .. nu stiu cate ori, stiu exact ce urmeaza, si tto reuseste sa ma ingrozeasca. Asa un sentiment de groaza "in spatiu, nimeni nu te aude daca tipi" nu s-a mai creat de atunci. Cat despre Ripley / Weaver, nu-mi pot imagina o alta actrita in rolul acesta. MINUNAT!!!!!
ana_marculescu pe 9 decembrie 2015 21:24
Ceea ce dati voi aici este chiar neinteresant .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells