Dacă Etan Hunt acţionează cu discreţie la adăpostul gadgeturilor sale de spion pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile, iată un om pentru care forţa brută, rezistenţa şi tactica de război sunt primele arme în eliminarea adversarilor săi. Este unul dintre cei mai puternici eroi pe care i-a văzut vreodată marele ecran, aşa că, lăsând la o parte sindromul de stres post-traumatic de care suferă acest fost veteran al Forţelor Speciale Americane, fost luptător în Vietnam, ştim că ţi-ar surâde din plin abilităţile sale.
O maşină de ucis în toată puterea cuvântului, Rambo poate supravieţui în pădure luni de zile doar cu o capcană şi un cuţit de vânătoare şi te poate ucide în 17 moduri diferite, terifiante, doar dând mâna cu tine. Să te pui cu el nu e o idee prea bună, chiar dacă eşti însoţit de o duzină de amici cunoscători într-ale luptelor, căci te va plesni de nu te vezi, va înjunghia pe toată lumea şi va face praf oraşul în care te afli. Ce zici, crezi că te prinde replica: „În oraş, tu faci legea, în afara lui o fac eu. Opreşte-te aici, sau îţi voi oferi un război de n-o să-ţi vină să crezi”?
Părerea ta
Spune-ţi părerea