A 12-a ediţie a festivalului Transilvania va avea loc între 31 şi 9 iunie, iar în penultima zi organizatorii vor anunţa, în timpul unei gale de premiere, câştigătorii celor mai importante trofee ale evenimentului. Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF, a mizat în 2013 pe talente tinere şi foarte tinere, 10 dintre cele 12 filme în cursa pentru Trofeul Transilvania fiind debuturi în lungmetraj. Nici nu ne mirăm că organizatorii au etichetat al 12-lea an de TIFF "anul debutanţilor".
Filmele provin de pe patru continente, printre ţările reprezentate în competiţie numărându-se Arabia Saudită, Uruguay, Polonia, Suedia, SUA, Germania, Danemarca, Olanda, India, Slovacia, Japonia.
"Poate cel mai curajos debut, din toate punctele de vedere, este Wadjda (foto, r. Haifaa Al-Mansour), primul lungmetraj de ficţiune realizat vreodată integral în Arabia Saudită şi, mai mult, cel dintâi regizat de o femeie. Pentru a filma povestea fetiţei care participă la un concurs de memorare a Coranului pentru a-şi cumpăra o bicicletă – prilej cu care autoarea face un portret complex şi emoţionant al statutului femeii în lumea musulmană, inspirat din propria adolescenţă - Haifaa Al-Mansour a aşteptat ani la rând şi a fost nevoită să se supună unor numeroase restricţii. Filmul a câştigat trei premii la Veneţia şi trofeul Festivalului Internaţional de Film de la Dubai, anul trecut", se precizează într-un comunicat trimis de organizatori.
Iată mai jos lista completă a filmelor din competiţie:
În dormitor/ In A Bedroom/ W Sypialni (r. Tomasz Wasilewski) – Polonia
Corabia lui Tezeu/ Ship of Theseus (r. Anand Gandhi) - India
Fabricat la As/ Made in Ash/ Až do mesta Aš (r. Iveta Grófová) – Slovacia, Cehia
Deturnarea/ A Hijacking / Kapringen (r. Tobias Lindholm) – Danemarca
Nord-vest/ Northwest/ Nordvest (r. Michael Noer) - Danemarca
Dama de companie/ Call Girl (r. Mikael Marcimain) - Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda
Ploaie de vacanţă/ Tanta agua/ So Much Water (r. Ana Guevara, Leticia Jorge) – Uruguay
Wadjda (r. Haifaa Al-Mansour) - Arabia Saudită, Germania
Deflorarea Evei van End/ The Deflowering of Eva van End (r. Michiel ten Horn) - Olanda
Ceasul rău, pisica neagră/ I Catch a Terrible Cat / Koppidoi neko (r. Rikiya Imaizumi) – Japonia
Iubire înşelătoare/ It Felt Like Love (r. Eliza Hittman) - SUA
Orizonturi frânte/ Breaking Horizons/ Am Himmel der Tag (r. Pola Beck) - Germania
Singurii regizori aflaţi la al doilea lungmetraj de ficţiune sunt danezii Tobias Lindholm (A Hijacking/Kapringen) şi Michael Noer (Northwest/Nordvest).
Juriul ediţiei va fi condus de Cristi Puiu, cel care semnează şi campania de imagine TIFF. Din juriu mai fac parte cineastul maghiar György Pálfi, actriţa Franziska Petri, directorul artistic al Festivalului de Film de la Tribeca (New York), Frederic Boyer, şi renumita producătoare britanică Lynda Myles.
Înaintea fiecărui lungmetraj din competiţie va fi proiectat, ca în fiecare an, un scurtmetraj din secţiunea competitivă Shadows Shorts/Umbre – Scurtmetraj. Pentru prima dată, selecţia de 12 scurtmetraje horror şi fantasy include şi un titlu românesc: The End (r. Marius Roşu).
The Captured Bird (r. Jovanka Vuckovic) - Canada 2012, 11’
Death of a Shadow (r. Tom Van Avermaet) - Belgia 2012, 20’
Fist of Jesus (r. Adrián Cardona, David Muñoz) - Spania 2012, 15’
How to Raise the Moon (r. Anja Struck) - Germania 2011, 9’
Hotel (r. Jose Luis Aleman) - Spania 2012, 11’
Haunting Charles Manson (r. Mick Davis) - SUA, 17’
Zimmer 606 (r. Peter Volkart) – Elveția 2012, 15’
The Tale of The Wall Habitants (r. Andrej Boka) - Serbia 2012, 16’
Necrolovers (r. Victor Uribe) - Chile 2012, 13’
Alexis (r. Alberto Evangelio) - Spania 2012, 10’
The End (r. Marius Roșu) - România 2013, 6’
Io sono morta (r. Francesco Picone) - Italia 2013, 17’
Juriul secţiunii Umbre-Scurtmetraj este format Freddy Bozzo, vice-preşedinte al Festivalului Internaţional de Film Fantastic de la Bruxelles, Tomi Malkki, artist grafic, ilustrator şi animator finlandez, selecţionat la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie de la Annecy cu Save the Rhinoceros (2010), şi Danny Lennon, producător şi distibuitor de la PHI Group (Quebec, Canada), compania care a produs Danse Macabre şi Hope, filme câştigătoare ale Premiului secţiunii Umbre - Scurtmetraj la ediţiile anterioare.
Părerea ta
Spune-ţi părerea