Cinemagia Forum - View Single Post

alali · 08 May 2017, 01:41

Vivre sa vie: Film en douze tableaux (1962)

Este filmul manual ce iti exemplifica perfect necesitatea unei revizionari inainte de a incepe sa arunci cu pareri sau presupuneri de ce anume crezi ca s-a dorit sa se transmita sau de ce anume crezi ca s-a intamplat in ce tocmai ai vazut pe ecran. De mult nu am mai trait o senzatie atat de intensa de drama genuina, cum am simtit acum, revazand genericul de inceput al acestui film. Stiind deznodamantul, stiind povestea si modul in care ea se va dezlega, portretul Nanei, (Anna Karina), suprapus peste compozitia Vivre Sa Vie a lui MICHEL LEGRAND iti smulge inima din loc prin anticiparea destinul tragic al frumoasei eroine. O astfel de emotie nu ai cum sa o incerci "la prima aruncatura de ochi" deoarece nu cunosti finalitatea a ceea ce vei vedea, iar o intuire a sfarsitului, cand vine vorba de realizarile lui Godard, iese din calcul.
Revizionarea este practic dictata si de spoilerele ce sunt introduse permanent pe parcursul proiectiei. Acele titluri ale tablourilor filmului, 12 la numar, dezvaluie cam tot ce ar putea sa genereze suspans si tensiune. De ce? Pentru ca aceasta creatie nu traieste prin clasicul stil de intriga. Nu conteaza daca urmatorii pasi sunt cunoscuti, importanta e captarea, intelegerea si analizarea cat mai aproape de real a vietii, un tip anume de viata, viata Nanei si numai viata ei.
Cadrele sunt lungi, fara taieturi repetate, iar cand necesitatea o cere, decupajele sunt line si nederanjante. Dialogurile sunt si ele inchegate, cu scop precis si cu rost in conturarea eroinei. Parca nu vorbim despre Jean-Luc, nu? Nimicurile din primele doua filme au acum greutate si sunt adevarate tratate de filosofie. Prin ele, Nana isi umple un contur pe care pana atunci doar si l-a schitat personajul sau.
Godard reuseste prin tablourile sale sa creeze un personaj palpabil, pe care sa-l putem compatimi, anuland in acelasi timp caracterul critic moralizator, atat cat exista el in fiecare dintre noi. Diminuand premisele pana aproape de negarea lor, nici un spectator nu stationeaza in analiza personajului Nana prin prisma informatiilor de inceput pe care ni le ofera filmul. Este o mama care si-a abandonat caminul, sotul, copilul, in cautatea implinirii visului de a deveni actrita. Nici macar greutatile si lipsa unui acoperis nu o determina sa revina acasa. Ea cauta fericirea, iar Godard reuseste purificarea acestui caracter de tot ce este denigrant si injositor, redand-o publicului ca pe o faptura nefericita, capabila sa isi asume viata asa cum si-a creat-o, dar si care nazuieste spre mai mult, mult mai mult. Fericirea poate insemna bani iar asta risca sa ii transforme eroina intr-o faptura superficiala si materialista? Nu conteaza. Tabloul se schimba si personajul evolueaza.
Muzica e sublima; desi intrerupta de nenumarate ori, ea isi continua firul melancolic, vaietul plans, marsul funebru ce o bantuie pe frumoasa muza chiar de la prima secventa. E destin, e coincidenta sau e alegere constienta asa cum spune Nana despre responsabilitatea fiecarei actiuni, a fiecarui gest pe care il face? Probabil toate la un loc cunoscandu-i munca acestui regizor. La el, in lucrarile lui mai exact, nimic nu e simplu, nimic nu e ceea ce pare, nimic nu e acum sau atunci deoarece timpul e rupt si reinnodat ori de cate ori doreste creatorul acelei lumi, diosul ce i-a insuflat viata.
Desi mai temperat, Godard ramane tot atat de provocator cum a fost si in primele 2 filme ale sale. Recitand in interioru naratiunii unele prevederi legale din cele ce alcatuiau asa zisa Lege a Rusinii, legea prostitutiei, regizorul cauta sa aduca tabuul in atentia publicului larg. Cauta scandal sau macar polemica, orice care sa-l scoata din platitudine. Camera in schimb este timida. Ea nu invadeaza aceasta lume periferica cu aceeasi neobrazare cu care scriptul trateaza astfel de subiecte interzise. Avand un balans lateral, obiectivul pare un personaj indiscret ce trage cu ochiul la ceva ce il intriga prin noutatea temei. Discutia dintre Nana si "raul" proxenet, a doua din parcursul literar al filmului, este simptomatica pentru intreaga maniera de filmare.
Concluzie: O rascolitoare poveste despre ce e fericirea. Drama a unui vis, a unei aspiratii, Traindu-si Viata inseamna asumarea de decizii si intelegerea consecintelor. Turnurile unei vieti sunt stiute doar de o forta exterioara noua, un arhitect al lumii reale, probabil acelasi care ii vorbea Ioane d'Arc in secventa din filmul lui Dreyer, secventa introdusa atat de ostentativ in continutul acestui film. El, dirijorul suprem, este regizorul cu care Godard incearca sa poarte un dialog in acest film, ca de la creator la creator.
Nota 9,00 pentru tragedia Nanei, a lui Godard si a intregii lumi cinematografice.

08 May 2017, 01:41	#212
alali Guru Join Date: May 2011 Posts: 871	Cele 12 portrete ale aceleiasi drame. Vivre sa vie: Film en douze tableaux (1962) Este filmul manual ce iti exemplifica perfect necesitatea unei revizionari inainte de a incepe sa arunci cu pareri sau presupuneri de ce anume crezi ca s-a dorit sa se transmita sau de ce anume crezi ca s-a intamplat in ce tocmai ai vazut pe ecran. De mult nu am mai trait o senzatie atat de intensa de drama genuina, cum am simtit acum, revazand genericul de inceput al acestui film. Stiind deznodamantul, stiind povestea si modul in care ea se va dezlega, portretul Nanei, (Anna Karina), suprapus peste compozitia Vivre Sa Vie a lui MICHEL LEGRAND iti smulge inima din loc prin anticiparea destinul tragic al frumoasei eroine. O astfel de emotie nu ai cum sa o incerci "la prima aruncatura de ochi" deoarece nu cunosti finalitatea a ceea ce vei vedea, iar o intuire a sfarsitului, cand vine vorba de realizarile lui Godard, iese din calcul. Revizionarea este practic dictata si de spoilerele ce sunt introduse permanent pe parcursul proiectiei. Acele titluri ale tablourilor filmului, 12 la numar, dezvaluie cam tot ce ar putea sa genereze suspans si tensiune. De ce? Pentru ca aceasta creatie nu traieste prin clasicul stil de intriga. Nu conteaza daca urmatorii pasi sunt cunoscuti, importanta e captarea, intelegerea si analizarea cat mai aproape de real a vietii, un tip anume de viata, viata Nanei si numai viata ei. Cadrele sunt lungi, fara taieturi repetate, iar cand necesitatea o cere, decupajele sunt line si nederanjante. Dialogurile sunt si ele inchegate, cu scop precis si cu rost in conturarea eroinei. Parca nu vorbim despre Jean-Luc, nu? Nimicurile din primele doua filme au acum greutate si sunt adevarate tratate de filosofie. Prin ele, Nana isi umple un contur pe care pana atunci doar si l-a schitat personajul sau. Godard reuseste prin tablourile sale sa creeze un personaj palpabil, pe care sa-l putem compatimi, anuland in acelasi timp caracterul critic moralizator, atat cat exista el in fiecare dintre noi. Diminuand premisele pana aproape de negarea lor, nici un spectator nu stationeaza in analiza personajului Nana prin prisma informatiilor de inceput pe care ni le ofera filmul. Este o mama care si-a abandonat caminul, sotul, copilul, in cautatea implinirii visului de a deveni actrita. Nici macar greutatile si lipsa unui acoperis nu o determina sa revina acasa. Ea cauta fericirea, iar Godard reuseste purificarea acestui caracter de tot ce este denigrant si injositor, redand-o publicului ca pe o faptura nefericita, capabila sa isi asume viata asa cum si-a creat-o, dar si care nazuieste spre mai mult, mult mai mult. Fericirea poate insemna bani iar asta risca sa ii transforme eroina intr-o faptura superficiala si materialista? Nu conteaza. Tabloul se schimba si personajul evolueaza. Muzica e sublima; desi intrerupta de nenumarate ori, ea isi continua firul melancolic, vaietul plans, marsul funebru ce o bantuie pe frumoasa muza chiar de la prima secventa. E destin, e coincidenta sau e alegere constienta asa cum spune Nana despre responsabilitatea fiecarei actiuni, a fiecarui gest pe care il face? Probabil toate la un loc cunoscandu-i munca acestui regizor. La el, in lucrarile lui mai exact, nimic nu e simplu, nimic nu e ceea ce pare, nimic nu e acum sau atunci deoarece timpul e rupt si reinnodat ori de cate ori doreste creatorul acelei lumi, diosul ce i-a insuflat viata. Desi mai temperat, Godard ramane tot atat de provocator cum a fost si in primele 2 filme ale sale. Recitand in interioru naratiunii unele prevederi legale din cele ce alcatuiau asa zisa Lege a Rusinii, legea prostitutiei, regizorul cauta sa aduca tabuul in atentia publicului larg. Cauta scandal sau macar polemica, orice care sa-l scoata din platitudine. Camera in schimb este timida. Ea nu invadeaza aceasta lume periferica cu aceeasi neobrazare cu care scriptul trateaza astfel de subiecte interzise. Avand un balans lateral, obiectivul pare un personaj indiscret ce trage cu ochiul la ceva ce il intriga prin noutatea temei. Discutia dintre Nana si "raul" proxenet, a doua din parcursul literar al filmului, este simptomatica pentru intreaga maniera de filmare. Concluzie: O rascolitoare poveste despre ce e fericirea. Drama a unui vis, a unei aspiratii, Traindu-si Viata inseamna asumarea de decizii si intelegerea consecintelor. Turnurile unei vieti sunt stiute doar de o forta exterioara noua, un arhitect al lumii reale, probabil acelasi care ii vorbea Ioane d'Arc in secventa din filmul lui Dreyer, secventa introdusa atat de ostentativ in continutul acestui film. El, dirijorul suprem, este regizorul cu care Godard incearca sa poarte un dialog in acest film, ca de la creator la creator. Nota 9,00 pentru tragedia Nanei, a lui Godard si a intregii lumi cinematografice. Last edited by alali : 08 May 2017 at 01:48.