Poze (15)
Toate pozele »Biografie
Născut în 1975 în Vaslui, el a studiat mai întâi management, apoi a trecut la Regie Film (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale", București), absolvind facultatea în 2003. După o serie de filme de scurt și mediu metraj foarte bine primite la festivaluri din țară și străinătate (Pe aripile vinului, Călătorie la oraș,
mai multNăscut în 1975 în Vaslui, el a studiat mai întâi management, apoi a
trecut la Regie Film (Universitatea Națională de Artă Teatrală și
Cinematografică „I. L. Caragiale", București), absolvind facultatea în
2003. După o serie de filme de scurt și mediu metraj foarte bine
primite la festivaluri din țară și străinătate (Pe aripile vinului, Călătorie la oraș, Visul lui Liviu), a debutat în lungmetraj cu A fost sau n-a fost?
(2006). Filmul, realizat din fonduri independente, a avut premiera
mondială la Cannes, de unde s-a întors cu „Caméra d'Or" (cel mai
important premiu pentru un debutant) și cu premiul de distribuție
„Label Europa Cinémas", începând astfel o frumoasă carieră
internațională.
Al doilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, Polițist, adjectiv, a fost selecționat și el la Cannes, în secțiunea „Un Certain Regard".
- Fotbal infinit (2018) - el însuşi Trailer
- Al doilea joc (2014) - el însuşi Trailer
- Cinemaguerilla (2009)
- La Gomera (2019) Trailer
- Fotbal infinit (2018) Trailer
- Comoara (2015) Trailer
- Al doilea joc (2014) Trailer
- Când se lasă seara peste București sau metabolism (2013) Trailer
- Polițist, adjectiv (2009) Trailer
- A fost sau n-a fost? (2006) Trailer
- Visul lui Liviu (2004)
- Călătorie la oraș (2003)
- Pe aripile vinului (2002)
Filmografie - producător
- Boss (2022) Trailer
- Dark Ages (2022) Trailer
- Polițist, adjectiv (2009) Trailer
- A fost sau n-a fost? (2006) Trailer
Filmografie - scenarist
- La Gomera (2019) Trailer
- Comoara (2015) Trailer
- Când se lasă seara peste București sau metabolism (2013) Trailer
- La limita de jos a cerului (2013) Trailer
- Polițist, adjectiv (2009) Trailer
- A fost sau n-a fost? (2006) Trailer
- Visul lui Liviu (2004)
- Călătorie la oraș (2003) - scenarist
- Pe aripile vinului (2002)
-
-
Premii
3 premii şi 2 nominalizări Cannes, o nominalizare Academia Europeana de Film, 7 nominalizări Gopo, 2 premii TIFF
Toate premiile »
Despre Corneliu Porumboiu
-
Martin Scorsese, declaraţie de dragoste pentru filmul românesc
-
Mircea Andreescu, Premiul pentru întreaga carieră la Premiile Gopo 2023
-
Recomandări Netflix: un alt fel de a vedea filme românești
-
R.M.N. O hartă mai mare decât teritoriul
-
Grădina de vară din Eforie Sud vă așteaptă - a început festivalul Cinemascop
Vezi toate articolele »
A colaborat cu
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- A Big Bold Beautiful Journey
- Fight or Flight
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Animal Friends
- Nobody 2
- Starbright
- Caught Stealing
Program TV

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Corneliu Porumboiu
Părerea ta
Spune-ţi părereaIar azi, 30.09.2006, m-am delectat cu "A fost sau n-a fost?" de Corneliu Porumboiu care ocupa locul trei!
Cit de suav, tiptil si fara prea mare bataie...de cap se poate instala democratia intr-o intreaga tara! Precum curentul electric care vine si aprinde, vrei nu vrei, toate becurile!
A fost sau n-a fost? Pai daca paznicul din ghereta nu s-ar fi dus sa-si cumpere brad, poate ca ar fi fost martor la evenimente.
Sau poate ca statuia a fost de vina ca era plasata intr-un loc nepotrivit...
A fost sau n-a fost? Vecina de de-asupra… citeşte
Pe de alta parte si Calatorie la oras surprinde pe indelete obiceiurile, "traditiile" romanesti care au devenit, folosesc acum un pleonasm, atat de personale poporului nostru.
Ca regizor, Corneliu Porumboiu stie sa isi atinga scopul si sa aduca in fata telespectatorului, chiar prin scurt metraje,ceea ce nu inseamna mai mult de 40 de min., "valorile" dupa care ne ghidam.
imi plac filmele lui
alexandra
idei
As avea niste idei pentru filme horror(nu stiu daca din fericire sau nefericire visez doar horror,si m-am gandit daca tot nu pot scapa de acest chin ,sa fac ceva cu aceste idei),
Daca e posibil sa ma contacteze cineva pe email g.cristina25@yahoo,com
Va multumesc !
costache dragos
Spune-ţi părerea despre Corneliu Porumboiu
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.